7- Stop

M-a trezit mirosul de medicamente. Imi intepa nasul si ma ustura in git de la el. Stiam ce facusem. Am fost constienta fiecare clipa. Nu regretam gestul, ci faptul ca am fost salvata. Salvata de el…

Si-a dat seama destul de repede de ce urma eu sa fac. Cind a intrat in baie avea ochii plini de lacrimi. Eu zimbeam. L-am invins pe marele Mircea. Plingea…era distrus, dar nu asa cum eram eu…

Am incercat sa fug pe usa baii. Dar, slabita fiind am ametit si am cazut. Aveam la moment un atac de panica. Panica la ideea de a fi salvata, de a trai o viata cu aceasta durere.

Bandajele albe imbibate in singe de pe incheieturile mele imi reaminteau constant ca nu am un cosmar. Imi reaminteau ca cel pe care il iubesc s-a jucat cu sufletul meu. Mi-a calcat iubirea in picioare pentru un nenorocit de experiment.

Mi-am ridicat privirea si am inspectat palata. Nu eram singura. Ii auzisem respiratia intr-un colt de palata. Dar nu aveam curajul sa-l privesc. Fiindca stiam-o singura privire spre el si eram pierduta. Pierduta in marea de iubire…

L-am iertat…Regreta, era distrus. Mi-a cerut iertare. Nu au fost promisiuni. Nu am mai vorbit despre casnicie.

Eram impreuna dar…lui ii era frica, ma pazea mereu. Ma ducea la liceu, ma intimpina de la ore. Petrecea tot timpul cu mine. In ochii sai era ascunsa frica si grija. Parintii sai au incercat de citeva ori sa ne ofere bilete de vacanta. Am refuzat.

N-am mai zimbit din acea zi. Aveam des accese de furie. Toate indreptate spre Mircea. Mergeam pe o linie fixa intre ura si iubire. Eram constienta ca trebuie sa ne despartim. Dar, in acelasi timp eram si mult prea egoista. Il doream linga mine. Nu acceptam ca si el sa fie fericit.

Stiam ca toata relatia asta era ca o bomba cu ceas, tic-tac, tic-tac, tic-tac…

BUUUUUM, a explodat la trei luni distanta. Veneam de la liceu. Eram in masina. Eu, ca intotdeauna, priveam absenta pe geam. In timp ce, Mircea incerca o discutie patetica despre cum mi-am petrecut eu ziua. Fara sa aud ce intreba raspundeam automat da, ok, bine. In acel moment am simtit cum frineaza brusc. M-am intors spre el sa vad ce s-a intimplat.

Mircea era cu capul pe volan si tremura tot. Nu l-am intrebat nimic doar am intins mina si am incercat sa-l mingii. Fara ca mina mea sa-l atinga, Mircea a inceput sa tipe:

– Lasa-ma, nu ma atinge. Nu vreau mila ta. Nu mai pot asa. Vreau sa ma lasi in pace. Vreau sa traiesc.

Mi-am retras mina, si fara sa-i zic nimic am iesit din masina. Eram de acord cu el. Noi ne raneam reciproc. Il iubeam si stiam ca si el ma iubea insa ranile erau prea adinci. Sa fi avut puterea sa trec peste tot poate…poate eram fericiti impreuna.

Mergeam pe strazi si am simtit cum am inceput sa ma dezmortesc. Simteam, asta era cheia. Ma dezghetam. In afara de ura si resentimente incepeam sa simt si altceva. Speranta.

Mintea a inceput sa tese diverse planuri de supravetuire.  Si pentru prima data eram bucuroasa ca am ramas in viata.

In acea seara am dormit la Diana. A doua zi am mers impreuna la liceu. Am ris pe drum, ne-am facut planuri de distractie. Si atunci am realizat ca daca pierzi ceva in viata, recuperezi altceva. Mereu este o balanta ce ne mentine.

La intrare in curtea liceului l-am vazut pe Mircea. Ma astepta, fata ii era schimonosita de nervi. Tinea in mina un trandafir. Pe moment, m-am oprit. Apoi, am vrut sa ma intorc si sa fug. Imi doream cu disperare o bureta magica. O bureta care sa stearga orice amintire legata de el. Sa uit ca a existat.

Diana mi-a simtit ezitarea. M-a prins de mina si a pornit cu pas hotarit spre liceu. Ma tira in urma ei. Cind a ajuns in dreptul lui Mircea l-a salutat politicos. Dar nu a oprit deloc. Asta a fost semnul.  Nu trebuie sa ma opresc, nu trebuie sa vorbesc. Nu sunt singura.

Am ridicat capul sus si am trecut pe linga el. Eram mai puternica decit el ar fi crezut vreodata. Nu stiu ce reactie a avut el deoarece nu mi-am intors capul in urma.

Dupa ore am mers la el acasa. Mi-am luat lucrurile. Pozele, scrisorelele si alte chestiuti de dragoste i le-am lasat lui. Le-am lasat o scrisoare impreuna cu cheile parintilor. Le-am promis ca o sa-i vizitez. Inainte sa ies din casa am privit inca odata spre fostul meu camin. Credeam ca e ultima data cind mai intru aici.

Cine ar fi stiut ce imi rezerva viitorul…